Dificultăţi ale părinţilor pe cercul siguranţei

Capture

Dificultăţi legate de nevoia de confort (baza cercului):

Adulţii care resimt un disconfort când copiii se află în partea inferioară a cercului, tind să nu se simtă în largul lor cu apropierea emoţională şi/sau fizică. Acest disconfort poate fi cauzat de lipsa cuiva care să îi fi alinat,copii fiind, atunci când s–au simţit nefericiţi, trăind o senzaţie de cădere în gol, acolo unde ar fi fost nevoie de căldură şi suport din partea părintelui. Ca o metodă de apărare şi de a evita ca proprii copii să resimtă aceeaşi durere, părintele pune în principal accent pe realizările, succesul, inteligenţa şi interesul pentru activităţi ale copilului, ignorând oportunităţile de oferire a confortului emoţional.

Autoreflecţie:

  • Mă îngrijorez că stima de sine a copilului meu trebuie întreţinută în fiecare moment?
  • Caut să menţin copilul focusat pe realizări din ce în ce mai mari într-un mod care limitează apropierea fizică?
  • Mă simt mai fericit când copilul meu explorează lumea şi am o senzaţie de disconfort când trebuie să îl ajut să îşi înţeleagă emoţiile sau să îl alin când este supărat?

 

Dificultăţi legate de nevoia de explorare (partea superioară a cercului):

Adulţii care se simt inconfortabil cu separarea emoţională şi/sau fizică de copiii lor sunt înclinaţi să găsească tactici de diversiune care să ţină copiii aproape de ei şi la distanţă de ceea ce percep ca „pericol”-prea multă distanţă, care ar putea fi orice situaţie în care nu sunt şi ei implicaţi. Găsesc multe motive să ţină copiii în preajma lor sau să revină des la ei, când de fapt aceştia ar fi perfect fericiţi  explorând. Uneori părinţii îşi tratează copiii ca şi când ar fi mai mici decât sunt sau îi încurajează să le solicite mereu ajutorul. Copilul orbitează în jurul părintelui, neatingând independenţa reală. Din nefericire, părinţii care se simt inconfortabil cu partea superioară a cercului au dificultăţi şi cu oferirea de consolare. Ei tind să se concentreze pe satisfacerea propriei nevoi de a fi necesari sau să aibă aceeaşi părere cu a copilului şi nu oferă un confort real. Sunt ultraimplicaţi şi solicită apropiere când copilul nu solicită asta. Se îngrijorează legat de ce se va întâmpla cu copilul lor când nu sunt lângă el/ea dar şi legat de ce se va întâmpla cu ei.

Autoreflecţie:               

  • Mă îngrijorează faptul că fiul/fiica mea va înceta să-mi fie disponibilă?
  • Caut modalităţi prin care să atrag atenţia copilului înapoi la relaţia noastră?
  • Sunt mai fericit(ă) când copilul este în preajma mea şi este atent la noi?

 

Dificultăţi legate de a fi mâna pe cerc:

Toţi ne luptăm cu rolul de părinte iar uneori ne vom dori să renunţăm.Vom dori să ignorăm un acces de furie sau să trimitem copilul ţipând la culcare.Vom ceda rugăminţilor şi îngădui copilului ceva ce în mod normal nu are voie, vom răbufni şi vom spune ceva ce vom regreta mai apoi.We all do it iar asta nu ne face automat nişte părinţi răi. Oricine e stresat poate greşi uneori. Secretul este să reparăm cât mai repede şi mai des posibil, cu sinceritate, ceea ce am stricat. Dacă vrem să ne reparăm greşeala, trebuie să îi arătăm copilului că ne pare rău că nu i-am oferit ceea ce ar fi avut nevoie, că ne dorim să îi fim alături şi că înţelegem care dintre nevoile lui a rămas neîmplinită. Nu este nimic mai înfricoşător pentru un copil decât un părinte care se comportă răutăcios, este slab sau absent.

Cum reparăm?

De fiecare dată când nu putem răspunde unei nevoi de ataşament ale copilului părăsim temporar cercul. Zeci, sute de momente de „Sincer îmi pare rău”, recunoaşterea greşelii şi intenţia de a redeveni un părinte puternic şi blând are o valoare imensă, indiferent de vârsta copilului.

Autoreflecţie:

  • Am capacitatea de a spune „nu” într-un mod ferm dar blând?
  • Mă înfurii într-un mod care îl face pe copilul meu să se retragă în carapacea lui sau să fie mereu de acord cu mine ori să îşi ascundă gândurile sau sentimentele?
  • Îi cer copilului să preia controlul (prin a avea grijă de mine/a se focusa pe nevoile mele sau a fi extrem de docil/a se teme de furia mea)?
  • Mă aştept ca fiul/fiica mea să facă faţă singur(ă)/fără ajutorul meu situaţiilor dificile sau emoţiilor puternice?

Dacă nu avem încotro şi trebuie să lipsim, cel mai important lucru pe care putem să îl facem pentru copiii noştrii este să continuăm să ne exprimăm dorinţa de a le fi alături şi să reparăm verbal breşa creată, făcând tot posibilul să le punem la dispoziţie o altă persoană care să se ocupe de ei.

Cum alegem siguranţa:

Capture2

Toţi părinţii resimt disconfort cu unele dintre nevoile copiilor lor. Pentru a forma un stil de ataşament sigur/sănătos copiilor noştrii este important să devenim conştienţi de situaţiile care ne generează disconfort şi pe cât de des posibil (nu mereu) să alegem o cale de a îndeplini nevoia copilului în ciuda durerii temporare pe care o cauzează.

Raising a Secure Child: How Circle of Security Parenting Can Help You Nurture Your Child’s Attachment, Emotional Resilience, and Freedom to Explore by Kent Hoffman ,‎ Glen Cooper,‎ Bert Powell,‎ Daniel J. Siegel,‎ Christine M. Benton

 

 

Luminiţa Szen

Psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s