Ce ne comunica comportamentul copiilor?

Capture

Copii nu sunt comportamentul lor.Etichetându-i după felul în care se comportă poate fi tentant atunci când vedem că apare un tipar („Tot timpul se comportă aşa.”), dar etichetele ne împiedică să vedem o oportunitate importantă.Nu este necesar să caracterizăm copiii după comportament,ca şi când acesta ar fi o simplă reflexie a unor trăsături de personalitate.Este important să încercăm să înţelegem acel comportament. Comportamentul este comunicare.Deci, întrebarea pe care ar fi bine să ne o punem este „Ce încearcă copilul să îmi spună?”. Răspunsul la această întrebare ne poate spune care e de fapt nevoia lui, dacă îi este îndeplinită sau nu şi ce anume putem face în legătură cu ea.

Copiii înregistrează mesajele primite din modul în care părinţii reacţionează la situaţiile de pe cerc care îi fac să se simtă inconfortabil, iar aceste mesaje se concretizează în comportamentul lor. Când vine vorba de ataşament,comportamentele copiilor pot fi  semnale directe (prin care cer direct să le fie îndeplinită o nevoie) sau semnale indirecte (false,contradictorii,menite să ne îndepărteze de nevoia lor reală) şi este extrem de important să conştientizăm ce fel de mesaje le transmitem. Copiii nu ne transmit mereu semnale false. Când o emoţie sau o nevoie pe care o au este acceptată şi li se oferă ajutor, copiii se simt în siguranţă să o exprime în mod direct.Toţi părinţii se simt mai inconfortabil cu una din părţile cercului şi acolo copiii, sesizându-ne disconfortul, învaţă să transmită mesaje false. Astfel apare nesiguranţa. Un ataşament sigur se formează când părintele se simte în general confortabil pe tot cercul şi este dispus şi capabil, marea majoritate a timpului, să îndeplinească nevoile de confort şi explorare ale copilului, în „călătoria” lui zilnică pe cerc.Dacă, în general, părintele se simte confortabil cu nevoile copilului înseamnă că şi copilul se va simţi confortabil cu a cere direct părintelui să îi  îndeplinească nevoile.

Comportamentele problematice ale copiilor NU sunt o cerere de atenţie, ci un semnal că ei consideră costul exprimării directe a nevoii lor mai mare decât suportarea consecinţelor dureroase ale comportamentului problematic.

Copiii care ştiu că TOATE EMOŢIILE lor sunt acceptabile şi că TOATE NEVOILE lor sunt normale-şi că există oameni de încredere care îi ajută să le gestioneze-au o probabilitate mare să devină deschişi, veseli, curioşi, prietenoşi. Vor fi mai capabili să facă faţă dificultăţilor vieţii pentru că nu îşi vor pierde energia cu tactici diversioniste create să le distragă atenţia de la nevoi sau emoţii pe care consideră că nu ar trebui să le aibă.

Comportamentul înseamnă comunicare. Prin ceea ce fac copiii –cum se comportă, cum îşi exprimă emoţiile, chiar şi nivelul lor de energie- ei ne transmit ce au nevoie de la noi. Şi nu au nevoie doar de atenţia noastră, ci şi de sincronizarea noastră precisă cu ceea ce simt şi de ajutorul nostru în a-şi accepta şi gestiona emoţiile.

Dacă nevoile lor de ataşament rămân nesatisfăcute, îşi vor dezvolta mecanisme defensive care să blocheze durerea cauzată de nevoia rămasă neîndeplinită.

NEVOIE         →           DURERE         →         MECANISM DEFENSIV

Dacă vrem să avem copii cu o viaţă împlinită, ei trebuie să simtă că îşi pot exprima, în marea majoritate a timpului, în mod direct nevoile de ataşament, având încrederea că vom fi acolo pentru ei. Semnalele false,indirecte impun pe plan emoţional limitări majore, asemănătoare cu omiterea unor litere din învăţarea alfabetului.

Cred că este esenţial ca fiecare dintre noi, ca părinţi, să găsim timp de reflecţie asupra modului în care reacţionăm la nevoile de confort şi explorare ale copiilor noştrii. Să devenim conştienţi de tiparele noastre de comportament, ca mai apoi să învăţăm să le modificăm pe acelea care dăunează dezvoltării unei relaţii normale de ataşament cu copiii noştrii. Repet, aproape toţi părinţii simt un disconfort legat de unele nevoi de pe cerc şi suntem prima generaţie care acces la informaţii validate ştiinţific despre dezvoltarea ataşamentului, deci avem şi uneltele necesare să ne schimbăm în mai bine relaţia cu copiii noştrii.

Luminiţa Szen

Psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental

 

Raising a Secure Child: How Circle of Security Parenting Can Help You Nurture Your Child’s Attachment, Emotional Resilience, and Freedom to Explore by Kent Hoffman ,‎ Glen Cooper,‎ Bert Powell,‎ Daniel J. Siegel,‎ Christine M. Benton

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s